Se pregateste un nou look pentru armata.

Ar face bine sa le si iasa. Buuun. Cu titlul asta, a aparut in Observatorul Militar Nr. 39.

Comitetul sefilor de State Majore a hotarât analizarea oportunitatii introducerii unui singur tip de uniforma de instructie. Este posibil ca dupa ce vor fi luate în considerare toate aspectele, de la calitatea materialului, la indicele de camuflare al designului si la alti factori economici si militari, începând poate cu sfârsitul anului urmator sa intre în dotarea armatei un singur tip de uniforma de instructie, asa-numita tinuta unica, care se vrea a uniformiza tinutele cu imprimeu pentru padure si pentru desert trecându-se la un singur tip de imprimeu.

In primul rand era si timpul, ca stat membru NATO sa ajungem la standardele lor macar pe probleme de tinuta daca nu si tehnica. Sper ca de data aceasta, materialul ales va fi mai de calitate ca cel actual, deoarece, un singur tip de camuflaj (si pentru tara si ptentru T.O.) ar consuma mult mai putini bani.

18 operatori economici au fost invitati sa participe cu modele si idei si sase au raspuns invitatiei facute de M.Ap.N. prezentând, împreuna, 17 modele de uniforme. Trei dintre tinute sunt din bumbac 100%, la fel ca actuala uniforma de instructie, iar restul celor prezentate în expozitie au la baza diferite amestecuri de bumbac cu fibre de poliester si poliamida.

Materialele ar trebui testate la greutatea pe metru patrat de material, rezistenta la spalare, rupere, frecare, taiere, etc. mai conteaza si culorile, sa-si pastreze calitatile dupa mai multe spalari.

Tratamentele fibrelor sunt inedite: antimucegai cu ioni de argint, anti-bacteriene, antiinsecte, anti-miros. Altele sunt hidrofobizate, la fel ca actuala uniforma, dar în functie de procedeul folosit tratamentele pot sa dispara în timp dupa un numar de spalari

Adica dupa un numar mic de spalari. La actuala uniforma, hidrofobizarea dispare dupa 2-3 spalari. Stiu ca se poate mai bine de atat.

Nu înseamna ca vom lua neaparat o tinuta din cele prezentate. Luam de la fiecare ce este mai bun, tinând cont ca orice imprimeu merge pe orice tip de pânza si variantele constructive vor fi determinate si în functie de ce spun oamenii pe parcursul expozitiei

Sper ca acest proiect sa se faca cu seriozitate si cu gandul la omul din camp, la cel din teatre de operatii, nu la bani. Domnilor, va rugam, nu va jucati cu sanatatea noastra!

Chiar dacase decide trecerea la un nou tip de uniforma, acest lucru se poate întâmpla cel mai curând spre sfârsitul anului 2010 pentru ca modelul ar urma safie testat în conditii reale, în tarasi în teatrele de operatii. „Etapa testarii prin purtare necesita cel putin sase luni”. Anul acesta a început testarea si a unor noi modele de încaltari, fiind parcurse mai multe etape. „Din lunile martie, aprilie sunt testate 20 de modele de bocanci, 700 de perechi, în teatrele de operatii si pe teritoriul national, la toate categoriile de forte. Lunar primim concluzii cu privire la toate tipurile de încaltaminte: gheata din piele pentru vara, bocancul unic si gheata din piele pentru desert. Sunt modele care nu au rezistat purtarii si poti elimina din start acele tipuri de echipament care nu corespund cerintelor”

Foarte frumos, daca se schimba si bocancii.

O paralela la cât de importanta este alegerea tipului de camuflaj, de exemplu, pentru o astfel de uniforma, este dezbaterea stârnita de tipul unic de camuflaj introdus de armata americana, asa numitul Universal Camouflage Pattern, a carui revizuire a fost solicitata pâna si de un congresman, gradul de camuflare fiindcriticat de numerosi soldati, mai ales de catre cei ce activeaza în Afganistan.

Da, intradevar, ARPAT (ARmy PATtern) cum mai este cunoscuta (camuflajul pixelat) nu este decat un compromis, care nu poate da rezultate mari si in conditii de vegetatie, desert sau mediu urban. In acest moment, in Afganistan, armata americana testeaza 2 tipuri de camuflaj care sa se potriveasca mediului de acolo. E vorba de UCP-Delta (o forma de ARPAT, dar fara tonuri de negru si mai mult maro)

si camuflajul de tip MultiCam

MultiCamul mi se pare cu mult mai bun decat UCP-Delta, ar fi fain daca s-ar alege si la noi.

Ca incheiere, nu e de ajuns sa creeze un nou tip de uniforma, pentru ca noi, militarii, nu o purtam numai la parade..Avem nevoie de camuflaj de calitate, avem nevoie de materiale rezistente, care sa ne tina de cald cand e frig si sa tina racoare cand sunt 40 de grade si tu strigi ura la boscheti cu vesta peste uniforma. Trebuie gandita in asa fel incat sa te lase sa te misti fara probleme, fara sa se agate (de exemplu prin tab-uri sau prin tufe). Si cel mai important, sa fie conceputa ca facand parte dintr-un tot unitar. Tot ce tine de echipament. De la uniforma, la vesta, sistem de purtare a incarcatoarelor, baionetei, etc, etc. in acest moment suntem varza: uniforme dupa model britanic, rucsaci dupa model american, bocanci romanesti, sistemul de purtare a echipamentului? La centura, dupa modelul rusesc din ’45. Vesta antiglont romanesca. Nu vreau sa zic ce distractie e cand incerci sa te echipezi cu vesta, sa-ti asezi pe centura baioneta, lopatica, AG40, geanta cu incarcatoare, cand vesta e mai mare si-ti vine peste centura,sau nu-ti vina deloc. Dupa aia,sa-ti mai pui 2 traistute care nu au fost concepute sa stea pe un om care alearga, care se pune la paman si face salturi, care imbarca sau debarca cu rapiditate din tab-uri sau hmv-uri (ma refer la masca contra gazelor si la completul nbc) Esti un pic de sef? Ia si porthartul de la 1800, ca da bine in secolul 21. Pe scurt, avem o vorba,”CA UN POM DE CRACIUN” E de ras domnilor. Si daca pana mai ieri mergea si asa, ca nu ne vedea nimeni, acum ne facem de rusine la tot vestul.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.