Aberatii despre scoala

Era o data un copchil care traia la oras. O sa-i zicem copchil pentru ca acest copchil e din Moldova. De la noi, nu de peste Prut.

Si lui i se parea ca lumea e frumoasa acolo si viitorul avea sa-i fie plin de bucurii si fericire. Saracul nu intelegea ce-i ala comunism. Si cand incepea el sa inteleaga de ce se sta la coada pentru 2 sticle de sticla de ulei unsuros si un kil de faina cu gargarite (varianta incipienta de pufuleti cu surprize) sau de ce il vede pe nea Nicu mai des decat pe Michi Maus, brusc, se intampla ceva, se muta la tara si veni revolutia care de fapt, n-a fost revolutie. Si cophilul, tot micut, tot nu intelegea ingrijorarea amestecata cu speranta care o vedea pe chipurile parintilor. Si copchilu si-a facut visuri. Visa sa zboare. Visa sa fie pilot de avion de vanatoare, sau astronaut. Sau visa sa zboare cu propriile puteri ca Superman. Visa saracul, si cu mainile lui din ce in ce mai pricepute construia zmee mari, cele mai mari din tot satul, facea avioane din lemn, din plastic, barcute cu motor, desena, sculpta, nu statea o clipa.

Ii placea sa citeasca si cand nu construia vreo nava sau vre-un robot de jucarie se afunda in carti. La inceput, carti de popularizare a stiintei, astfel ca in clasa a 8-a ajunsese sa stie cum se poate face o bomba nucleara, ce-i aia „apa regala”, cum se cheama particulele subatomice sau cum se formeaza gaurile negre. Fizica, chimie, astronomie, biologie, toate acestea mai aveau putine secrete pentru el. Apoi a trecut la romane SF…Si-au trecut anii, si copchilul de la inceput s-a pierdut prin adolescenta si a continuuat sa citeasca, dar tot mai putin, „obosit” de materiile impuse la scoala. Unde s-a pierdut entuziasmul pentru cunoastere? Unde dispare curiozitatea?

Si-a dat seama ca de fapt lumea in care traim e o lume meschina in care valorile cele mai importante sunt puterea si banul. Orice altceva conteaza prea putin.

Oamenii nu sunt vite, sunt oameni, si asta ii face diferiti. De ce in educatie nu se pune accent pe calitatile si inclinatia fiecaruia? De ce omoram cheful celor pasionati de matematica cu Morometii lui Liviu Rebreanu? De ce incercam sa batem la cap pe cel ce iubeste istoria cu formula chimica a propanului?

Din tot ce am invatat in scoala pana in acest moment, matematica si romana sunt singurele materii care au ajuns sa aiba aplicabilitate in viata mea de zi cu zi. Degeaba stiu in ce an a fost rascoala de la Bobalna, degeaba stiu formula acidului sulfuric, degeaba, degeaba, degeaba…

Am cultura generala, si? Poate o sa ganditi, cu ce ma ajuta asta intr-o lume in care cultura generala nu are nici o valoare? Hai sa-i dam noi o valoare.

In scoala am vrut sa fac engleza. Binenteles, la tara nu se facea engleza, se facea rusa si franceza, iar cand am ajuns la liceu am intampinat mentalitate de genul „Cine te crezi tu sa faci engleza dupa atatia ani de rusa???”. Si-am invatat rusa si franceza (si un pic de latina) pana in clasa a 12. Si ma intreaba cineva ceva despre rusa? Nu? Despre franceza? Nu. Latina? Fuck, e limba moarta, o folosesc foarte foarte foarte rar in expresii gen „mea culpa”. De engleza am nevoie? Binenteles, am dat examene pentru a intra la actualul meu loc de munca, daca vreau sa fac nu stiu ce curs trebuie sa dau examen la engleza…si asta e doar un exemplu.

Invatamantul e la pamant in Romania.

Zilele trecute stateam de vorba cu un prieten care dupa 3 ani de facultate se temea de prima zi de servici, de faptul ca in 3 ani nu a acumulat destule cunostinte pentru a-si face treaba.

Mi-a venit sa rad, tot respectul pentru atitudinea lui, insa stiti cum l-am calmat?
„Cand un sector din Bucuresti are primar pe Vanghelie tu iti faci griji ca in 3 ani nu ai invatat destul?”

Pana la urma ideea e sa nu lasi scoala sa-ti strice educatia, sa citesti, sa tragi din rasputeri sa faci ceea ce-ti place, sa te uiti la discovery si mai putin la taraf…

Latest Comments

  1. Cipri S 28 iulie 2010
  2. Mack 1 august 2010
  3. Cipri S 2 august 2010

Leave a Reply