Windows Next, sau Windows 8, sau…

Se pare ca Microsoft incearca cumva sa se tina de cuvant, si sa lanseze la fiecare doi ani o noua versiune de Windows. Astfel, daca in octombrie 2009 au lansat Windows 7, in toamna anului curent (cel mai probabil in octombrie 2011, dar e posibil sa se amane pentru ianuarie 2012) se prefigureaza lansarea urmatoarei versiuni de Windows. Zvonurile circula, mai apar si screenshoturi, Microsoft scoate screenshoturile de pe net, o intreaga nebunie…Gigantul din Redmond si-a facut o obisnuinta din a scoate cand o versiune buna, cand o versiune naspa, iar daca ne gandim ca dupa esecul numit Vista au venit cu 7, care-i un sistem de operare bun (il folosesc si pe desktop si pe netbook), e clar ca Windows 8 are un viitor sumbru. Mai ales ca va fi foarte diferit fata de ce am butonat pana acum.

Zvonurile care circula sunt urmatoarele:

  1. Va fi disponibil in 3 variante, pentru tablete, laptop-uri si desktop-uri.
  2. Va suporta procesoare ARM, care de obicei se gasesc in dispozitive mobile.
  3. E primul sistem de operare Windows care nu va fi pe 32 de biti. Doar 64 si 128. S-a incercat chestia sa se renunte la versiunile in 32 de biti si cu Vista, dar pana la urma au lasat-o balta.
  4.  Pe langa System Restore va dispune si de System Reset ca la telefoanele mobile.
  5.  Va avea un timp foarte scurt de bootare.
  6. Va suporta cele mai noi tehnologii Bluetooth 3.0 si USB 3.0 care ofera viteze mari transfer.
  7. Va beneficia de senzori de proximitate si functia de recunoastere faciala.
  8. Va avea magazin de aplicatii, probabil intergrat in Bing!.
  9. Interfata  va fi regandita pentru touchscreen-uri, inclusiv butoane de minimalizare, inchidere mai mari.
  10. Va avea doua interfete pentru utilizator, una care arata a Windows si una care va aduce a Metro UI din Windows Phone 7 numita Jupiter UI.
  11. Va avea un timp de instalare de doua ori si jumatate mai mic fata de Windows 7.
  12. Va beneficia de sincronizare a date online Era si timpul sa treaca la cloud computing.
  13. Windows Explorer va avea Ribbon UI (Ca in pachetul Office 2007)
  14. Fisierele de pe hard vor beneficia de back-up constant prin History Vault.
  15. Windows 8 va veni cu jocuri noi. Daca va pastra Minesweeper si Solitaire ramane de vazut.

La acest moment, se pare ca deja s-a ajuns la Milestone 3, si producatorii de pc-uri si alti parteneri Microsoft pot deja sa-l descarce. Utilizatorii de rand trebuie sa mai astepte pana vor putea testa toate bunatatile de mai sus. Nu se stie daca se va numi Windows 8 sau va avea alt nume, daca va fi intradevar revolutionar, daca va beneficia de toate chestiile care le-am scris mai sus, asta ramane de vazut. Urmatorul Windows nu poarta povara unui esec care trebuie reparat, cum a fost cazul lui Windows 7, insa trebuie sa inoveze, pentru a nu ramane in urma concurentei.

Apropo, wallpaperul default din Windows 8 Milestone 3 e urmatorul

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.