MoH: Warfighter vs CoD: Black Ops 2

Initial ma gandisem sa fac niste review-uri complete, cate un articol pentru fiecare. Dar dupa ce le-am jucat pe amandoua mi-am dat seama ca mai degraba fac unul singur ca sa termin mai repede, dat fiind faptul ca mare lucru de povestit nu este. Bine, poate ar fi ceva de povestit la Black Ops 2 dar mai bine il jucati voi decat sa va dezvalui eu chestii. Dar sa incepem cu primul.

Medal of Honor: Warfighter

…s-a anuntat a fi un joc foarte tare. Eu l-am terminat acum vreo 2 saptamani si sincer nu-mi aduc aminte cum se termina. E drept ca memoria nu-i una din punctele mele tari dar totusi, nu m-a impresionat cu nimic. Adica, nu zic, arata bine, foarte bine chiar, si zonele de joc arata fenomenal. Se vede ca s-a depus un efort ca sa impresioneze retina, dar ceva pentru neuronu singuratic, ma refer la gameplay adica, ca epicness, sta incredibil de prost.
Sincer ma asteptam la ceva mai tare ca MoH: Afghanistan, dar rezultatul final m-a dezamagit, fiind per total mai prost decat predecesorul lui. Prea linear, prea neinspirat, prea sec.

De fapt, singura chestie care m-a „atins” in vreun fel a fost dedicatia de la final, (link de youtube, ca are mai mult efect cu muzica lui Ramin Djawadi pe fundal)

“Real life super heroes exist; they walk among us every day, ready to defend our great nation and its citizens in a moment’s notice. They are husbands, fathers, brothers, and sons capable of staring death in the face…”

In rest, mai am de amintit doua chestii:

  • Sapte militari apartinand SEAL care au fost consultanti pentru Danger Close la dezvoltarea acestui joc au fost pedepsiti pentru dezvaluirea de informatii clasificate fara sa ceara permisiune. Leafa le-a fost taiata pentru doua luni si nu mai pot avansa.
  • Medal of Honor Warfighter va promova lansarea de pe 19 decembrie 2012 a action-thriller-ului Zero Dark Thirty care spune povestea capturarii lui Osama bin Laden de catre SEAL Team 6. E facut de aceiasi oameni care s-au ocupat de alt film propagandist de foarte proasta calitate dar foarte bine primit de catre critici (Hurt Locker) Aveti trailerul mai jos.

Call of Duty: Black Ops 2

…pe de alta parte a fost o surpriza destul de placuta in conditiile in care primul Black Ops. Cel de acum 2 ani de zile a fost unul din cele mai proaste jocuri din seria Call of Duty.
Ei bine, jocul asta e mult mai bine facut, grafica destul de okay, nu la fel de buna ca la jocul despre care am discutat mai sus dar povestea si gameplay-ul e cu mult mai bun. Si chiar daca jocul e destul de scriptat este destul de amuzant si nu-ti da senzatia (cum era in trecut) ca esti mentinut pe un anumit traseu cu forta. Libertatea de miscare este mult mai mare si nivelurile au cel putin doua metode de abordare.

Povestea e cumva o continuare a primului Black Ops, actiunea alternand intre anii ’70 si 2025. Povestea e cam incalcita dar se desfasora la fel de frumos ca intr-un film de calitate iar in functie de anumite decizii care le iei in joc, poti avea parte de 4 (da, patru!) finaluri diferite.

Ce-ar mai fi interesant de amintit?

  • Manuel Noriega era un magar. Ma refer la caracter, binenteles.
  • David Petraeus, fostul comandant a fortelor ISAF, apoi fost sef CIA apare in acest joc in functia de Secretary of Defence, un fel de Ministru al Apararii.
  • Presedintele USA este de fapt o doamna care seamna foarte bine cu Hillary Clinton numai ca are alt nume si anume Bosworth. Poate in viitor se recasatoreste, cine stie?
  • Numele portavionului pe care se intampla o parte din actiune este USS Barack Obama.

Pe ce sa dati banii?

Black Ops. Mai fun, mai bine facut, plus ca are si zombies. 😉

Leave a Reply