Casti Sennheiser CX 300 Mark II

De fapt, numele complet cuprinde si Precision Enhanced Bass Earbuds care este si motivul pentru care merita amintite. Am mai vorbit de casti pentru ca mie imi place foarte mult sa ascult muzica si ma plictisesc teribil atunci cand fac ceva ce nu necesita atentia mea auditiva sau comunicarea verbala si totusi nu-mi zangane ceva in urechi. De asemenea, melodiile le descarc la calitate cat mai mare (sau le cumpar cand sunt la reducere pe Google Play Music), si e pacat sa le ascult la niste prastii de casti.

Daca review-ul anterior era la niste casti de 150$ bucata care nu m-au impresionat cu mare lucru, acum va voi prezenta Sennheiser CX 300 Mark II, niste casti foarte bune la redarea frecventelor joase, numai bune de ascultat rap si dubstep.

In cutia care a necesitat un cutit ascutit si niste maini puternice pentru a fi desigilata gasim castile, perechi de cauciucuri adapatoare mici si mari (alea medii sunt deja montate) pentru a potrivi castile la urechile purtatorului, si un saculet foarte elegant, cu un sistem elastic de inchidere.

Ca orice casti care se respecta, mufa jack este aurita pentru o conexiune perfecta iar firul de 1.2m nu pare sa fie genul care sa poata fi incalcit de buzunarele noastre. Un aspect diferit al acestor casti este faptul ca casca pentru urechea dreapta are firul mai lung fata de cea pentru stanga, chestie care eu personal, nu-i vad utilitatea.

Ca si specificatii tehnice, CX 300 Mark II se lauda cu o excelenta izolare sonora la sunetele de exterior, ceea ce pot sa o confirm partial, pentru ca titlul de excelent la izolare l-ar primi niste casti military-grade Bose sau Peltor. Dar isi fac treaba. Frecventele care le emite sunt intre 19 si 21.000 Hz cu o inpendanta de 16 Ohmi si un nivel maxim de presiune acustica de 113 dB (sau 1kHz/1Vrms, ce-o mai fi insemnand si asta).

Dupa ce le-am incercat si pe telefonul mobil si pe laptop, pot spune ca intradevar, sunt cele mai bune casti in-ear care le-am folosit vreodata, cu un sunet clar si precis la volume ridicate, si un bass curat si de calitate fata de alte casti. Sa nu va asteptati insa sa vibreze geamurile la masina sau sa va bata vecinii de la bloc in usa din cauza castile voastre de 32$ (pret de Amazon, fara reducere cum am prins eu).

Plusuri Minusuri
Pret okay Design asimetric
Bass puternic si fara distorsiuni
Husa de transport nici nu se simte in buzunar

Concluzie:

Cele mai faine casti in-ear din punct de vedere a fidelitatii sunetului care le-am folosit vreodata. Punct.

Latest Comments

  1. copperleaf 13 februarie 2014
    • Mack 17 februarie 2014

Leave a Reply