Cum sa dezactivezi o pisica

De cand il am pe Sherlock, viata mea s-a schimbat foarte putin. De exemplu doar dimineata, interfereaza cu programul meu de somn cand sunt liber, ceea ce inseamana ca de obicei pana in ora 07.00 vine si ma trezeste ca sa-i dau de mancare. Apreciez faptul ca nu sufera de deficit de atentie si poate sa stea singur cand eu sau sotia suntem la serviciu fara sa-l apuce pandaliile sau ca nu trebuie sa-l scot dimineata la plimbare ca sa-si faca nevoile. Spre deosebire de alti motani de varsta lui cu care am avut contact (ma refer aici la Oscar si la Terry, motanii unor buni prieteni) al meu este relativ cuminte si prietenos. Nu are probleme daca il scarpin pe burta, nu ma ataca prin casa decat foarte rar, cand are el program de alergare, seara intre 2100 si 2300.
Cu spalatul nu face figuri, e destul de cuminte fara sa muste, zgarie sau sa se smunceasca prea tare, desi e clar ca ar vrea sa fie in cu totul alt loc, acest fapt datorandu-se faptului ca pedeapsa pentru prostioarele care le facea era sa il udam cu un atomizor cu apa. Probabil s-a obisnuit.

A fost mai greu cu taiatul ghearelor, de obicei sotia il tinea in brate masandu-i pernutele, si din cand in cand veneam eu si-i taiam cate o gheara. Tot de obicei, la fiecare gheara se trezea si trebuia sa asteptam sa-l adormim din nou. Eu am cautat diferite metode, i-am luat de la Zoomania si un borcan cu catnip, sa vad daca are efect asupra lui, insa nu-l influenteaza cu nimic.

Singura metoda care functioneaza ca un buton de dezactivare la pisici, si nici ala nu la absolut toate (trebuie incercat), este o procedura simpla, prezentata in clipul de mai jos.

Astazi am incercat si am reusit in interval de un minut sa-i tai toate ghearele lui Sherlock cu un minim de efort si de stres, atat pentru mine cat si pentru el. Acest efect are la baza un reflex prezent la animale, care atunci cand sunt pui, parintii ii pot transporta apucandu-i de pielea de dupa gat, iar momentul in care sunt prinsi de acea portiune de piele are un efect de relaxare care ajuta parintii la transportul lor in siguranta. Unele animale pastreaza acest reflex si mai tarziu permitand sa-i administrati medicamente sau sa-i taiati ghearele fara sa-l stresati.

Leave a Reply