Fitbit Flex – Unboxing si Review

Prin bunavointa celor de la Orange am primit in teste cateva dispozitive, printre care si o bratara Fitbit Flex, intr-un moment as zice destul de aiurea pentru ca tocmai ce-am venit de la un concurs de ski si tot ce-mi doresc e sa lenevesc in fata calculatorului, nicidecum sa-mi rup din nou oasele incercand sa-mi intrec propriile recorduri. Dar bratara e capabila sa-mi masoare si somnul ceea ce e mai mult decat suficient pentru ce-mi trebuie mie. 😉

Unboxing

Pachetul in care vine bratara Fitbit Flex contine urmatoarele lucruri:

    • Cutia din plastic transparent cu suportul de prezentare pentru bratara;

    • Bratara mare cu modulul detasabil;

    • O cutie de carton care are la interior celelalte piese;
    • Bratara mica;
    • Cablul de incarcare USB special;

    • Conectorul Wireless;

  • Manualul de utilizare in limba romana;
  • Garantie;
  • Reguli de folosire.

Folosire

Am scos trackerul din bratara aia mare si l-am pus la incarcat (era ora 20.20), conectat la o iesire USB de la PC, iar cele trei led-uri de culoare alba care palpaiau impreuna imi aratau ca mai avea cam 60% din baterie.

La ora 22.04 s-a incarcat 100% asa ca l-am introdus in bratara mica in loc de cea mare – am maini de ginecolog 😉 . Bratara comunica cu telefonul prin bluetooth asa ca l-am pornit. Urmatorul pas a fost instalarea aplicatiei Fitbit din magazinul Play (Link pentru iOS, respectiv pentru Windows Phone) si setarea acesteia care nu necesita studii superioare, practic totul este un next-next-next, pana in momentul in care trebui sa lovesti usor bratara cu degetul, pentru a face imperecherea celor doua dispozitive. Dupa aia, din Dashboard-ul aplicatiei, am adaugat doua alarme, una la 06.30 pentru zilele de serviciu si una la 08.00 pentru zilele de weekend, pentru ca bratara are si functie de alarma silentioasa, prin vibratie. Si asta a fost tot.

Review

Sincer sa fiu, este prima bratara de fitnes care am folosit-o pana acum asa ca o sa ma abtin sa nu fac comparatii cu alte produse din aceiasi categorie, pentru ca desi sunt la curent cu produsele concurente (Nike Fuel sau Sony Smartband. etc), n-as vorbi decat in necunostina de cauza.

Design

Din punct de vedere al constructiei, bratara este formata din 2 componente principale. Prima si cea mai importanta este modulul detasabil, simplu, cu cele 5 LED-uri mici (singurul indicator al bratarii) si conectorii pentru incarcare. Este cel mai mic dispozitiv creat de compania Fitbit pana acum. Apoi avem bratara dintr-un material flexibil cauciucat cu aderenta buna insa placut la atingere care este taiat in unghiuri drepte la exterior dar este rotunjit pe interior. In partea sa centrala are un „marsupiu”, un asa zis buzunar cu una din marginile acestuia din plastic fumuriu translucent care permite utilizatorului sa vada LED-urile de pe modul. Tot in capatul bratarii exista o piesa de plastic argintiu (initial am crezut ca este din metal) cu doua picioruse care ajuta la fixarea bratarii de mana. Eu am purtat-o incontinuu (inclusiv la dus) de vineri seara pana miercuri, adica 5 zile si nopti. O singura data s-a intamplat sa se desprinda de la mana, insa nu de tot, doar unul din picioruse. Per total o consider foarte confortabila si stabila din punctul asta de vedere. Ca tot suntem la capitolul design, bratarile pot avea 10 culori: roz, orange, violet, negru, teal, rosu, lime, albastru, blue si navy. Modelul testat de mine era evident, un Navy.

Functii

Din punct de vedere al functionarii bratara are in interior un accelerometru care inregistreaza miscarile si le transmite prin bluethoot 4.0 ceea ce inseamna un consum redus de energie. Referitor la energie, cum scriam mai sus, vineri la 22.04 am scos modulul de tracking de la incarcat si astazi, miercuri la 19.25 inca mai are 50% din baterie in conditiile in care il verificam de 4-5 ori pe zi sa vad cum ma descurc iar o data pe zi imi suna alarma silentioasa, adica prin vibratie. Probabil bateria rezista 9-10 zile fara incarcare, deci mai mult decat suficient in conditiile in care ne incarcam telefoanele cam o data pe zi. Revenind, functiile acestei bratari sunt urmatoarele:

  • Contorizarea miscarilor (in pasi);
  • Analiza somnului;
  • Alarma silentioasa.

Toate acestea, si inca cateva sunt posibile cu ajutorul aplicatiei Fitbit (am dat link-urile mai sus) care actioneaza ca un fel de manager si baza de date locala, care comunica cu datele de pe site-ul fitbit. Practic puteti afla cati pasi ati facut, cam ce distanta ati parcurs, cate calorii/apa ati consumat, cat de bine v-ati odihnit pe timpul noptii. Daca vreti sa aflati instant cat mai aveti pana atingeti obiectivul zilnic puteti sa loviti usor cu degetul bratara si se vor activa ledurile, cu cat mai multe, cu atat veti fi mai aproape de finish. Alarma silentioasa inseamna de fapt ca la ora la care ati setat-o bratara va incepe sa vibreze. Sincronizarea se poate face pe langa un smartphone si cu un pc, folosind aplicatia de aici.

Concluzii

Bratara e facuta sa fie purtata incontinuu si e chiar confortabila, nu m-a deranjat nici ziua, nici pe timp de noapte. Durata de viata la baterie este mai mult decat decenta pentru vremurile in care traim. E o simteam ca pe un ceas si aveam in primele 3-4 zile tendinta de a ma uita la ea ca sa verific ora. Un ecran e-ink ar fi fost mana cereasca. Din punct de vedere al masuratorilor sa nu va asteptati la o precizie fenomenala. Practic daca luai o bere in mana stanga (aia pe care era pusa bratara) si o agitai, desi stateai pe loc, bratara inregistra miscarea de dute-vino a mainii in pasi efectuati, aspect interesant pentru ca in timpul alergarii chiar contorizeaza corect. Alarma silentioasa este un lucru foarte fain, eu m-am trezit fara probleme chiar si dupa numai 6 ore de somn (pentru mine este putin) si e ceva foarte fain daca nu vrei sa deranjezi partenerul de viata.

La Orange, bratara se gaseste la pretul de 49.50 euro, la reducere de la 99 euro, ceea ce il transforma in mod automat in best-buy daca va doriti asa ceva.

Latest Comments

  1. Mihai 19 februarie 2015
    • Mack 19 februarie 2015
  2. Ciprian Lospa 21 februarie 2015
    • Mack 21 februarie 2015
  3. LENA 3 iunie 2015

Leave a Reply