Am citit pana la urma Inferno de Dan Brown. O carte parca mai prost scrisa ca celelalte romane a lui, acest lucru datorandu-se poate si un pic din fortata alaturare dintre subiectul principal al cartii – colapsul datorita suprapopularii – si Divina Comedie a lui Dante Aligheri. Totusi, acest roman m-a trezit iar la realitate, la fel cum a facut documentarul lui Al Gore – An inconvenient truth, iar realitatea e ca mai devreme sau mai tarziu, o sa ne ducem la vale. Si o sa ne ducem nasol de tot. Daca ar fi doar un singur lucru de care trebuie sa ne ferim, poate ar fi o idee mai usor sa ne ferim de colaps, insa sunt cateva motive interconectate pentru care nu prea putem, si o sa le explic in ordine.
1.Suprapopulare
Scriitorul crestin Tertullian a spus in anul Domnului 200, in De Anima: „Noi suntem o povara pentru lume, resursele sunt cu greu adecvate pentru noi… Cu adevarat, bolile si foametea si razboiul trebuie sa fie considerate un remediu pentru natiuni, ca o plivire a rasei umane ce devine excesiva ca numar.” Si asta se gandea cand Terra era locuita de aproximativ 100.000.000 de oameni. In 1804 am ajuns la primul miliard. In 1950 eram 2.5 miliarde. Ca sa va faceti o idee ce inseamna crestere exponentiala ar fi ideal un grafic dar mi-e lene sa-l caut sau sa-l fac eu, plus ca n-am Excel instalat. Ideea e ca ne-au trebuit 150.000 ca sa ajungem la primul miliard si mai putin de 200 de ani ca sa ne dublam numarul de doua ori. La momentul actual exista in lume, mai mult de 7.190.000.000 oameni. Daca vreti sa vedeti ceva infricosator, intrati pe acest site, care arata in timp real cam cat de repede ne inmultim. UN preconizeaza ca in in 2025 va ajunge undeva la 8.1 miliarde de oameni, prin 2050 va ajuge la 9.6 miliarde iar la sfarsitul acestui secol vom fi aproximativ 11 miliarde. Nimeni nu stie exact cati oameni ar incapea pe Terra, unii spun ca ar trebui sa ne intoarcem la populatia de pe vremea Imperiului Roman, altii zic ca am incapea lejer 1000 de miliarde. Matematica ne invata ca daca am pune un om la distanta de 1 de ceilalti din jurului lui ar incapea un miliard de oameni intr-un patrat cu latura de 32km. Dar oamenii ca sa traiasca normal au nevoie de spatiu si resurse. Si trecem astfel la problema numarul doi:
2.Lipsa resurselor
Fiecare om are nevoie dupa niste calcule, aproximativ 2.1ha de teren si apa. Aproximativ pentru ca un american consuma de exemplu in medie resurse echivalente de pe 10ha pentru un singur om. Daca toti am trai visul american ne-ar mai trebui inca 4 planete…Adevarul e ca daca continuam in acelasi stil de exploatare, in 36 de ani – adica prin 2050 o sa ramanem fara resurse si o sa ii rapim planetei noastre capacitatea de a sustine viata. Mai mult de jumatate din speciile existente au disparut de cand am inceput sa ne extindem si majoritatea combustibililor fosili o sa cam dispara. Dar resurse nu inseamna doar combustibili, inseamna si apa potabila, hrana si oxigen.
Ca fapt divers, iata cateva exemple si anul in care se vor consuma.
2014 >> Petrol
La intrebarea cat petrol mai este raspunsul este cat de adanc vrei sa cauti. La anul ar trebui sa se termine cele de suprafata, ceea ce va duce la dezvoltarea de tehnolgii de forare si extragere de la adancimi de 5,500 Pana in 2050 vom fi extras cam 10% din petrolul total, celelalte 90% fiind prea greu de extras.
2025 >> Apa
In multe locuri din lume apa devine o problema. Ma rog, lipsa ei. Exemple: Egipt – O coalitie de tari condusa de Ethiopia vrea sa modifice vechile intelegeri care ii dau dreptul Egiptului sa foloseasca mai mult de 50% din debitul Nilului. Fara Nil, tot Egiptul ar fi desert. Europa de Est: Ani si ani de poluare a fluviului Dunarea, lasand tari din aval, ca Ungaria sau Republica Moldova in cautare de noi surse de apa. Orientul Mijlociu: Raul Jordan amenintat de seceta si oprit de baraje israeliene, Syrian si iordaniane si-a pierdut 95% din debit. Fosta Uniune Sovietica: Marea Aral la un moment dat cea de-a 4 mare interna ca marime, si-a pierdut 75% din apa din cauza programelor agricole ce au fost puse in aplicare in anii 1960.
2028 >> Indium
Indiumul este un metal argintiu, ce se aseamana cu cositorul. Se foloseste in productia de ecrane pentru televizoare.
2029 >> Argint
Pentru ca in mod natural argintul omoara microbi, e din ce in ce mai folosit in bandaje si pentru acoperirea instrumentelor. Ar trebui sa se consume prin 2029 dar cu un pic de reciclare ar trebui sa mai reziste vreo 2-3 decade.
2030 >> Aur
Criza financiara a crescut cererea de aur, fiind un lucru de valoare tangibil.
2044 >> Cupru
Cuprul se foloseste in infrastructura, de la tevi la echipamente electrice. Rezervele actuale sunt de aproximativ 540 millioane de tone metrice cu un posibil zacamant de 1.3 miliarde tone metrice ascunse in muntii Anzi.
2072 >> Carbune
Se estimeaza ca peste 90% din carbunele disponibil va fi extras pana in 2072.
2560 >> Litiu
Macar o sa avem baterii. Rezervele actuale o sa ne tina inca 500 secole, fara sa punem la socoteala de litiul care se gaseste in oceane.
>> Our Mass Extinction
Biologists warn that we are living in the midst of a mass extinction on par with the other five great events in Earth’s history, including the Permian-Triassic extinction (also known as the Great Dying; it knocked out up to 96 percent of all life on Earth) and the Cretaceous-Tertiary extinction that killed the dinosaurs. The cause of our troubles? Us. Human mastery over the planet has pushed many species out of their native habitats; others have succumbed to hunting or environmental pollutants. If trends continue—and unfortunately, species loss is accelerating—the world will soon be a far less diverse place.
3.Schimbarea climatica
Oamenii de stiinta vorbesc despre climatic departure, acel moment cand temperaturile medii fie intr-o locatie specifica sau pe tot globul, sunt atat de afectate de schimbarile climatice incat vechiul climat este pierdut cu totul. Un fel de punct de cotitura. Pentru un oras, climatic departure inseamna mai exact momentul cand temperatura medie a celui mai rece an va fi din acel moment mai mare decat temperatura medie a celui mai cald an dintre 1960 si 2005. De exemplu, Bucurestiul va ajunge la acest moment in preajma anului 2050. Daca am mai renunta la poluare am mai amana cu 20-30 de ani, dar stim cu totii ca acest lucru nu o sa se intample De fapt, Agentia Internationala de Energie a raportat in 2011 ca fara o reducere semnificativa a gazelor cu efect de sera asupra atmosferei in urmatorii 5 ani, vom ajunge la punctul in care va fi practic imposibil sa mentinem incalzirea globala intre limite sigure, si singura sansa sa oprim o schimbare climatica va fi pierduta pentru totdeauna. Suntem la final de 2013, nimeni nu a facut si pun pariu ca nu va face nici in urmatorii 3 ani…
Totusi, la ce ne putem astepta?
Cand eram prin gimnaziu imi aduc aminte ca am scris intr-o compunere cam ce o sa se intample in viitor. Si-am scris chestii de alea cu o gramada de tehnologie avansata si oameni fericiti. Sincer, eram naiv. Sa nu ma intelegeti gresit, inca imi doresc chestiile astea insa sansele ca lumea imaginata de mine sa se intample sunt minime. Daca ati vazut Elyssium, cam pe acolo ne indreptam. Tehnologia va avansa, fara indoiala. Nici nu pot sa-mi imaginez exact cat de mult vom avansa in urmatorii 50 de ani. Din pacate, aceste descoperiri se vor face pe fondul unui colaps climatic si social.
Boli tropicale se vor muta mai la nord, vor aparea musoane in zone nepregatite pentru ele, vor aparea deserturi in zone umede si inundatii in zone aride, vor fi milioane, poate miliarde de refugiati care vor cauta adapost in zone mai protejate, acest lucru ducand la tensiuni sociale si implicit la razboaie. Asta n-o zic eu, o zice Pentagonul.
In principiu chestii naspa. Poate si un pic de evolutie umana prin tehnologie. Dar deja vorbim despre transhumanism, si asta e cu totul alt subiect.
Ce o sa facem in privinta asta?
La fel ca de obicei, absolut nimic. O sa fim ingrijorati pentru o zi, poate doua, dupa care o sa ne intoarcem la problemele noastre marunte. O sa ne lovim de aceste probleme mai tarziu, cu o speranta de viata in jurul a 65 de ani, majoritatea tinerilor de acum o sa prinda aceste vremuri negre. Dar o sa fie prea tarziu.