>
Cel mai straniu lucru în privinţa oamenilor este modul cum se împerechează bărbaţii cu femeile. Aflaţi într-un permanent război unii cu alţii, niciodată nu sunt dispuşi să se lase în pace. S-ar părea că nu sunt în stare să priceapă ideea că bărbaţii şi femeile sunt specii separate, cu nevoi şi dorinţe complet diferite, obligate să se împreuneze numai pentru a se reproduce.
― E firesc să ai o astfel de impresie. Partenerii tăi nu sunt decât nişte trântori fără minte, nişte anexe ale tale, lipsiţi de o identitate proprie.
― Noi ne cunoaştem iubiţii cu o înţelegere perfectă. Oamenii inventează un iubit imaginar şi aştern acea mască peste chipul trupului aflat în patul lor.
― Asta e tragedia limbajului, dragă prietenă. Cei care se cunosc unii pe alţii numai prin intermediul unor reprezentări simbolice sunt obligaţi să se imagineze unii pe alţii. Şi deoarece imaginaţia lor este imperfectă, adeseori se înşeală.
― Asta e sursa nenorocirii lor.
― Şi o parte din forţa lor, aşa cred. Specia ta şi a mea, fiecare din propriile sale motive legate de evoluţie, se împerechează cu parteneri extrem de inegali. Perechile noastre ne sunt întotdeauna, fatalmente, inferioare ca intelect. Oamenii se împerechează cu fiinţe care reprezintă o provocare pentru supremaţia lor. Conflictele între parteneri există nu pentru că ne sunt inferiori în privinţa comunicării, ci deoarece reuşesc cât de cât să comunice.
Acest pasaj face parte din romanul SF Xenocid, de Orson Scott Card, o continuare a mai cunoscutului Ender’s Game, si reperezinta un dialog intre Matca si Vobitorul in Numele Mortilor.
PS:Daca stergi un post de pe blog, degeaba il stergi, il pot citi foarte bine din cache-ul google. 🙂
mihaela popa
>???