>
Am scris aceasta mica poezie ca raspuns la o provocare.
Singura, la o rascruce de drumuri inzapezite
Nobletea, singura, statea
Cu un suras topea zapada dimprejur
Nobletea, nu o cunosteam, va jur
Pana m-a intrebat c-o voce de adolescenta
(Nobletea era o inocenta)
Unde-ar putea gasi ceva lumesc
Voia ceva insignifiant, si nu glumesc.
Nobletea m-a frapat prin simplitate
Prin felul ei de-a fi si prin amabilitate
Nobletea se-ntalneste greu in stare naturala
Si mai ales, in rascruci de drum de pe la tara…
Cu dedicatie, pentru Alice.
>☜(⌒▽⌒)☞
>uneori porvocarile scot talentul la iveala:D
>De talent nu duc lipsa…Cu inspiratia stau mai prost 😀