Poker da, pacanele nu! (P)

Dupa ce-am betivanit ca un pagan de Paste, mi-am rezervat saptamana imediat urmatoare pentru odihna, ca nu se stie niciodata ce ocazii mai apar. Nici vremea nu mai e ce-a fost altadata si-am stat mai mult in casa, dar si cand am iesit acu’ vreo trei zile, m-am infatisat la crasma locala caracterizata de lume multa, bautura ieftina, scaune de plastic si pacanele. N-am intrat decat sa-mi iau trei doze de bere, dar n-am putut sa nu observ aparatele de poker care erau practic luate cu asalt de tineri, pustani care n-au apucat inca sa-si incaseze primul salariu.

La viata mea m-am ferit de pacanele ca naiba de tamaie, pentru ca stiam din lecturile mele extrascolare ca o masina nu poate produce ceva (cu adevarat) aleatoriu. Unul dintre putinele aparate care reusesc sa scoata numere cu adevarat aleatorii se bazeaza pe zgomotul generat de atmosfera, iar niste pacanele sunt mult prea simple ca sa beneficieze de asa tehnologie. Nu mai zic ca nu mare mi-a fost mirarea cand am aflat ca primele modele aveau seriile de carti gata inscrise in memorie, iar modelele cele mai noi se bazeaza pe formule matematice si algoritmi reglabili printr-o simpla apasare de buton. Ma rog, cica de fapt e vorba de niste chei care modifica posibilitatea de castig.

Cu totul altfel sa treaba cand e vorba de jucat Poker cu oameni reali, si mai ales versiunea Texas Hold’em, fie ca-i vorba de jocuri de poker online, sau la masa cu chipsuri de plastic si covoras verde. Factorul uman schimba total placerea jocului pentru ca uneori simti ca poti sa tai tensiunea cu cutitul, chiar daca e vorba de cativa lei aruncati pe masa, nu neaparat la mize de zeci de milioane de dolari cum se ajunge pe la turneele internationale.

Eu joc de obicei cu prietenii, pe mize foarte mici sau doar asa, de dragul jocului, si nu ma pot lauda ca am cine stie ce talent, ca rareori ajung printre ultimii trei de la masa, dar pe langa macao si razboi e singurul joc cu carti pe care stiu sa-l joc.