Omul e o fiinta foarte greu de multumit, sentimentul de satisfactie fiind mai perisabil ca pestele in soarele unui inceput de aprilie. Banuiesc ca face parte din mecanismul ala genetic care ne impinge spre evolutie. Nu stiu, n-am facut mai multa genetica decat aia din liceu iar psihologia am declarat-o impreuna cu doi prieteni ,acum vreo saptamana, fara drept de apel, pseudostiinta.
Nu exista om fara probleme, mai mici sau mai mari, inchipuite sau reale, si asta e un fapt. Cel care zice ca nu are absolut nici o problema, a invatat ca nu exista o jumatate plina si una goala a paharului iar cel care acuza pe cineva de prea mult bine e un miop. Paharul va fi intotdeauna plin, chiar daca in cele mai nefericite cazuri, doar cu aer.
Insa probleme cu adevarat au cei care vad in orice un motiv de suparare, grija si stres. Oameni atat de incapatanati, negativisti si concentrati in serbarea nereusitelor si insuccesului incat din coltisorul lor obscur si obtuz nu mai vad nici o scapare si refuza ajutorul celor dispusi sa consume timp, rabdare si afectiune pentru a-i scoate din implozia, din prabusirea spre interior a propriei sigurante si increderii de sine.
Stiu ca aceste cuvinte o sa fie citite de oricine altcineva decat persoanele care ar avea nevoie, si chiar daca ar face-o, tot nu ar conta.
I’m sorry, but I had to do-it.
eu te-am inteles
ramane acu incotro?????
Quo vadis Domine !!!!!