Aseara m-am dus pentru prima data la Cinema City din Iulius Mall. Da, stiu, stau de atata timp in Iasi si n-am fost. Iaca scartz, cand ma duceam la film ma duceam la Victoria. Cinematograful, nu tanti…
Am fost invitat ca eu de felul meu nu prea obisnuiesc sa ma duc la cinematograf, la The Hunger Games.
Practic, filmul e despre o civilizatie post-apocaliptica impartita in doua clase sociale, niste metrosexuali exagerati care organizeaza in fiecare an o lupta televizata intre 24 de tineri cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani satui de foame care sunt alesi prin tragere la sorti sau se ofera voluntari cate doi, parte barbateasca si parte femeiasca, din cele 12 „lagare” numite districte, pentru a mentine linistea. Sincer, eu nu-i vad logica, cum ar putea o jertfa televizata din care nimeni nu are decat de pierdut fii si fiice sa calmeze populatia, da’ ma rog, trecem peste.
Filmul nu m-a facut sa ma bucur, sa ma intristez, nu m-a uimit cu absolut nimic. Si eu sunt genul ala care nu-si poate stapani o lacrima la Ice Age, de exemplu. Avatar, prin comparatie, a fost o capodopera. Pentru ca initial The Hunger Games a fost o nuvela, tind sa cred ca filmul e doar o ecranizare proasta si nu reuseste sa patrunda in niste aspecte profunde care le-ar poseda cartea. Nu zic ca efectele speciale nu arata faina sau Katniss nu-i simpatica asa bruneta si cu ochii albastrii.
Totusi, ma indoiesc ca e ceva mai mult de povestea asta.
