Am amanat un pic scrierea acestui articol pentru ca vroiam cumva sa se calmeze o anumita situatie si (ori)cine m-ar citi acum, sa vada cu alti ochi, dintr-o alta perspectiva problemele. Nu o sa dau link spre motivul care m-a facut sa-mi dau cu parerea, pentru ca probabil as face mai mai mult rau decat bine, si asta eu nu-mi doresc. Totusi nu ma pot abtine sa nu vorbesc la modul general despre acel lucru. Cine intelege exact la ce ma refer – bine, cine nu – poate sa-l considere un sfat si un indemn de viitor.
Maica-mea are o vorba: inainte de a spune ceva, numara pana la zece. Pentru ca oamenii, in general nu sunt foarte draguti, nu se gandesc mereu la binele celuilalt, si o afirmatie negandita sau prost inteleasa poate face destul rau. Plus ca uneori, trebuie sa mai inghiti in sec, si sa accepti anumite lucruri fara sa-ti spui parerea pentru ca imprejurarile nu te ajuta. E de apreciat cineva care n-a facut asta niciodata, dar in afara capului vesnic ridicat nu cred ca o duce foarte bine, nici pe plan sentimental, nici profesional. Nu-i spui sefului ca e prost de bubuie. Nu-i spui unei fete ca s-a ingrasat. Gen.
Si treaba asta cu numaratul pana la zece e valabila si pe internet. Daca scrii ceva pe twitter, facebook, sau blogul personal, trebuie sa-ti asumi responsabilitata pentru ceea ce zici, si pentru implicatiile care rezulta din afirmatiile tale. Da, binenteles, exista in majoritatea cazurilor functia de delete, si poti sa ascunzi cumva sub un pres virtual ceva ce ti-ai dat seama abia mai tarziu ca n-ar fi trebui sa spui. Dar ramane google cache, raman printscreen-uri si amintirile. Si nu da bine deloc la credibilitate. E si mai grav cand din anumite motive, dupa ce ai sters esti obligat sa scrii ca tot ce-ai zis mai devreme e o minciuna, ca ai vorbit prostii.
Daca nu ai „the balls” sa-ti sustii ideile pana la capat, mai bine le tii pentru tine. Toate ce scrii in mod public ar trebui sa se termine cu un invizibil Susțin, declar și semnez!
