O seara cu Ubuntu 11.04

Dupa o mica sesiune de curatenie prin casa m-am decis in sfarsit, sa-i zic pa Windows-ului 7 Tiny care il aveam pe netbook si sa trec pe cea mai noua versiune de Ubuntu, mai exact 11.04 poreclit Natty Narwhal.

PREGATIRI
Mi-am luat stick-ul care in mod normal il folosesc pentru ReadyBoost pe sistemul desktop, l-am pus pe netbook, mi-am facut backup la fisierele personale si am trecut la treaba.
Pe site-ul Ubuntu se recomanda folosirea programelului Universal USB Installer, chestie care am facut-o si eu. Cu stick-ul usb pregatit, l-am infipt in netbook si m-am apucat de treaba.

INSTALARE
Un lucru surprinzator, dupa ce booteaza de pe stick, apare meniul de instalare (o frumusete, n-am mai vazut asa ceva) care da impresia ca deja ai instalat sistemul de operare. Meniuri grafice, wallpaper, acces la setari de sunet si wireless, toate sunt acolo.
Un lucru foarte fain e ca o data ce-ai ales optiunile de baza, gen limba, mod instalare si locul unde o sa-l instalezi,  fisierele se copie in fundal, in timp ce iti setezi locatia, nume utilizator si parola, etc…
In cele cateva minute ramase pana la terminarea instalarii (eventual a update-urilor direct de pe internet, prin wireless daca ati bifat optiunea la inceput), pe ecran sunt afisate informatii despre software-ul prezent in distributie si modalitati de folosire a acestuia, cu text, poze si animatii. Ca sa nu mai zic ca din meniu, se poate porni Banshee Media Player, programul destinat muzicii…Intradevar, nu poti sa asculti inca muzica dar poti sa vezi ce albume se gasesc prin magazinele online.
Dupa aproximativ 30 de minute, m-am trezit cu un sistem de operare frumos, functional, stabil, updatat si moka.

EXPERIENTA
Dupa restart, am avut parte de cel mai scurt timp de boot a unui sistem de operare. Imi pare rau ca nu l-am cronometrat insa este impresionant de rapid. Primul lucru care te izbeste, vorba vine, este lipsa Gnome. Desktopul obisnuit din Ubuntu a fost inlocuit de Unity, o interfata demna de zilele noastre.

Doar o bara in partea de sus, de la dreapta la stanga, cu meniul de boot, meniul Me care gestioneaza conturile de IM (Yahoo Messenger de exemplu) si social networking (Facebook si Twitter), ora cu acces la calendar, meniul audio, cel de conectivitate, baterie (in cazul meu), bluetooth si exact in capat cu un buton cu logo Ubuntu, asemanator la functie cu butonul Start din Windows, dar mult mai bine gandit, te ajuta sa ajungi instant la aplicatia care o doresti, de exemplu, dupa apasarea butonului, daca scrii „write” iti arata doua aplicatii: echivalentul de pe linux a Word si clientul de mail.

Deasemenea, aplicatiile sunt organizate pe categorii si pot fi trase in bara laterala, un fel de dock, ca cel din Windows sau din Mac OS. De fapt, nu mai pot fi create icoane pe spatiul desktopului, doar in dock-ul din stanga, care contine cosul de gunoi, o icoana pentru managerul de fisiere, un buton de adaugare aplicatii, unul pentru desktopuri virtuale (o frumusete si asta), si diferite aplicatii care pot fi modificate dupa bunul plac.
O data deschisa vreo aplicatie, icoana e marcata cu o sageata iar dock-ul dispare cand aplicatiile sunt maximizate pe tot ecranul, si apare cand mouse-ul popseste la marginea din stanga a desktopului.

Distributia vine cu Banshee pentru muzica, Firefox, Empathy pentru retele de IM, Brasero pentru ars cd/dvd-uri, suita LibreOffice pentru creearea si editarea de documente, cateva jocuri, si alte programele…Datorita faptului ca l-am instalat pe un netbook si am de gand sa-l folosesc numai pentru filme, muzica si internet, am renuntat la cateva dintre ele, si mi-am instalat altele gen Chromium, varianta de linux a browserului Chrome.

Ubuntu vine cu un alt mod de a gandi desktopul, oarecum diferit de tot ce am butonat pana acum, interfata Unity e „tanara” si ar putea sa arate mai bine, ar putea sa se miste mai bine, insa pe moment m-a cucerit si am de gand s-o folosesc pana o crapa OS-ul. Adica niciodata, ca doar e linux.