Romanul…tot roman.

Zicala asta asta din titlu, am primit-o astazi la comun cu inca niste persoane cand facem misto de o persoana. Cine ma stie, cunoaste faptul ca eu sunt crescut cu frica de ‘Mnezo, si-s in marea majoritate a timpului un tip diplomat. Da’ azi, dupa ce-am citit o chestie halucinanta, nu m-am putut obtine sa nu trollez.

Si-am fost taxat cu „romanul – tot roman”, de catre o terta persoana. Exprimandu-ma biblic, ca ar trebui sa ma uit cumva la barna din ochiul meu, inainte de a observa paiul din ochiul altuia. Ca si eu, ca toti romanii, imi doresc moartea caprei vecinului. Ca ar trebui sa-mi vad in continuare de treburile mele, si sa nu intru in polemici desarte.

Dar eu nu-s de acord cu chestia asta, cu toata atitudinea asta mioritico-crestina de cap plecat-sabia-nu-l-taie. O fi ideal, poate in Rai functioneaza atitudinea asta dar cand ma uit in jur imi dau seama ca undeva gresim. E exact ca si cum ai fi martor la o talharie si te-ai face ca nu ai vazut.

Acum vreo doua saptamani am terminat un curs unde am luat un calificativ Highly Competent doar pentru faptul ca mi-am recunoscut toate greselile pe care le-am facut. Dar eu sunt impacat cu mine, sunt capabil sa recunosc de fiecare data cand o dau in bara. Recunosc ca-s pocnitoare cand e cazul, si-mi pun singur cenusa in cap. Si jur ca n-am nimic cu prostii. Asa s-au nascut, cu minte putina, facem tot posibilul sa-i educam cat putem, ii ajutam sa intre in rand cu lumea. Sa se integreze. Nimanui nu-i place sa zica o poanta de mai multe ori, sau sa explice ce-i ala click. Eu tac cuminte cand sunt total pe langa un subiect, pun intrebari.

Dar exista si persoane care nu-si vad propriile greseli, si au nevoie de altcineva sa le spuna unde-i buba, ca sa stie la ce trebuie sa mai lucreze. Din pacate, cand spui unui roman ca a gresit sansele ca el sa interpreteze prost sunt maxime. Crede ca i-ai pus gand rau caprei. Eu personal am avut parte de reactii foarte interesante cand i-am spus cuiva ca a gresit, in special la oameni aroganti. E foarte amuzant sa vezi oameni in toata firea care se cred zei si le zici contrariul in fata. Cum se blocheaza, cum se balbaie, cum schimba subiecte, cum se dau de gol, cum se pierd si afirma lucruri care nu le-ar spune nici daca ar fi torturati…

Cand se amesteca aroganta si prostia se intampla ceva ciudat. Arogantul reuseste cumva sa adune in jurul lui alti prosti care-l privesc cu admiratie, care-i adulmeca basinile si aplauda la ragaiturile lui ca niste maimute bete. Am vazut chestia asta in toate domeniile posibile, la o gramada de oameni. Ala care-i oleaca mai istet isi zice „Sunt mai presus de chestia asta” si tace. Poate se teme ca la un moment dat va trebui sa se faca frate cu dracul ca sa treaca puntea (daca nu a facut-o deja), si uite asa, in loc sa se starpeasca din start personalitati de acest gen, acestea ajung sa devina importante, sa aiba puterea. De asta avem liderii care-i avem. De asta apare la unii cultul personalitatii si incep sa vorbeasca despre ei la persoana a 3-a.

Arogantul trebuie starpit oricat de sus a ajuns. Si nu-i deloc greu, trebuie doar pus in fata cu adevarul pe care il stiu toti. Este atat de usor!