Imperiul ingerilor – PDF

Mai jos am reprodus un fragment din Imperiul Ingerilor, un roman sf care este una din cartile mele preferate si care este foarte greu de gasit, pentru ca a fost tradus foarte putin in Romania, eu am dat de cartea lui Bernard Werber din intamplare, intr-o biblioteca comunala la care in acest moment nu prea mai am accces, nu ca nu m-ar mai primi pe-acolo ci din cauza faptului ca nu mai stau in zona. Reusisem cu cativa ani in urma sa-i fac o copie xerox, dar am imprumutat-o unei tipe si copia n-a mai ajuns niciodata in mainile mele. Nici cautarile pe okazii sau pe la librariile din Iasi nu s-au soldat cu prea mult succes, insa zilele astea am reusit si am dat de ea pe scribd, de unde am descarcat-o, si o fac accesibila oricui, cu recomandarea sa o citeasca, pentru ca e o lectura usoara si interesanta, plina de idei faine.

În 1974, filosoful şi psihologul Anatol Rapaport, de la Universitatea din Toronto, a emis ideea că modul cel mai eficace de a te comporta faţă de cei din jur este:

1. cooperarea;
2. reciprocitatea;
3. iertarea.

Adică, atunci cînd un individ, sau o structură sau un grup, întîlneşte alţi indivizi, structuri sau grupuri, are interesul să propună alianţa apoi, conform regulii reciprocităţii, să-i dea celuilalt în funcţie de ceea ce primeşte. Dacă celălalt ajută, îl ajută, dacă celălalt agresează, agresează şi el la rîndul lui în acelaşi mod şi cu aceeaşi intensitate. După care trebuie să ierte şi să propună din nou cooperarea.

În 1979, matematicianul Robert Axelrod a organizat un concurs între computere autonome capabile să se comporte ca nişte fiinţe vii. O singură constrîngere: fiecare program trebuia să fie echipat cu comunicaţii de rutină, subprograme care îi permiteau să discute cu vecinii săi. Robert Axelrod a primit 14 dischete de programe trimise de colegi, profesori universitari interesaţi de acest concurs. Fiecare program avea legi diferite de comportament (cele mai simple: două linii de cod de conduită; cele mai complicate: vreo sută). Scopul era acumularea cît mai multor puncte. Unele programe aveau ca regulă să-l exploateze cît mai repede pe celălalt, să-i fure punctele apoi să schimbe partenerul. Altele încercau să se descurce singure, păstrîndu-şi punctele, fugind de toate contactele cu cele care puteau să le fure. Altele aveau reguli de tipul: „Dacă celălalt este ostil, avertizează-l că trebuie să înceteze, apoi treci la o pedepsire a lui”. Sau: „Cooperează, apoi trădează prin surprindere”. Fiecare program a fost opus de două sute de ori fiecăruia dintre ceilalţi concurenţi. Cel care le-a bătut pe toate celelalte a fost programul lui Anatol Rapaport, echipat cu comportamentul CRP (Cooperare-Reciprocitate-Iertare). Şi mai mult: programul CRP, plasat la grămadă în mijlocul celorlalte, este perdant la început în faţa programelor agresive, dar în cele din urmă iese victorios, apoi chiar „contagios” pe măsură ce i se lasă timp. Programele vecine, dîndu-şi seama că este cel mai eficace pentru acumularea de puncte, sfîrşesc prin a adopta aceeaşi atitudine. Legea CRP se dovedeşte deci cea mai rentabilă pe termen lung. Fiecare o poate verifica zilnic. Asta înseamnă că trebuie să uitaţi toate afronturile pe care un coleg de muncă sau concurent vi le face şi să mergeţi mai departe propunîndu-i în continuare să lucraţi cu el ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Pe termen lung, metoda este rentabilă. Nu e vorba de bunătate, ci de propriul vostru interes demonstrat cu ajutorul informaticii.
Edmond Wells, Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul IV

Bernard-Werber-Imperiul-Ingerilor – PDF.