Daca ai ajuns la articolul asta inseamna ca treaba e groasa rau. Trebuia sa te pregatesti de inainte, nu sa ajungi in al 12-lea ceas fara nici cea mai mica idee in privinta a cat si pe ce trebuie sa cheltui niste bani ca sa-i arati ca din punct de vedere sentimental, tu esti un satelit si ea e o planeta in jurul caruia te invarti. Ma rog, sa nu cumva sa faceti greseala sa folositi comparatia asta pentru ca o sa va treziti cu o poseta/tigaie/(insert obiect contondent here) in cap. Treaba e groasa, ori o gasesti ceva fain de care fata sa fie impresionata ori o sa ai parte de o saptamana naspa.
Totusi, ea in ruptul capului nu o sa spuna exact ce si-ar dori, ba chiar o sa-ti spuna ce nu vrea, doar ca sa vada daca esti indeajuns de talamb ca sa pui botul pentru ca mai apoi sa stea botoasa ca nu stii sa o citesti. Si nu stii, pentru ca ea la 12 ani renunta la papusi pentru a citi din Cosmopolitan, Bravo Girl si articole de pe Kudika pe cand tu jucai zi-lumina fotbal sau stateai pe la calculator. Dar nu-i nimic, ce nu se capata prin studiu indelungat, se poate compensa prin viclenie, dupa cum urmeaza:
- Don’soara in cauza are o bff (best friend forever, pe ce lume traiti?) cu care impartaseste si discuta totul, pana si calitatile tale de amant? Te poti considera norocos. E de ajuns sa te pui bine cu persoana in cauza care in majoritatea cazurilor va dezvalui ce contine wishlist-ul iubitei. Cantitatea de papagal necesara pentru aceasta operatiune este medie, insa mergeti la sigur, chestiunea daruita va fi exact ce isi dorea consoarta, care va fi pusa pe ganduri si va incepe cercetari. Faza asta e ca ulciorul, nu merge de prea multe ori…
- Pentru ca ascultarea cu atentie a cuvintelor care ies pe gura iubitei si care ar putea da de gol o atractie pentru un anumit lucru este aproape imposibila, modernitatea secolului 21 a oferit barbatilor (si serviciilor secrete) o unealta care ne poate da indicii majore asupra a ce isi doresc femeile – retelele de socializare. Fie ca e vorba de Facebook, Instagram sau Pinterest, studierea in amanunt a acestor site-uri va poate oferi indicii asupra gusturilor si doleantelor persoanei dragi.
Daca aceste doua metode de mai sus dau gres, e timpul sa recurgeti la proceduri de siguranta, adica flori (atentie de care, si la alea sunt preferinte), cani personalizate, parfum, bijuterii, si alte chestii care ne depasesc pe noi barbatii. De fapt, ca sa stii sigur ca e un cadou potrivit pentru o femeie, trebuie sa ai idei vagi despre calitatile acelui lucru.
Ca sa fie treaba buna, sa facem articolul asta folositor pentru toata lumea, va rog sa lasati un comentariu cu cadoul cumparat (daca sunteti domni) /primit (daca sunteti doamne si domnisoare).
lady bug
Flori si fructe+ origami made by him ❤❤❤
lady bug
Dar tu ce ai oferit?:D
Mack
O cana faina si o carte legata cu snur alb-rosu.