Mi-am marturisit pacatele, chiar daca nu simteam nevoia

Eu inteleg multe din obiceiurile care trebuiesc respectatate din punct de vedere a religiei ca fiind niste sfaturi de bun simt, transformate in porunci divine pentru a se impune in stilul de trai al unor oameni needucati. Asa cum postul il consider un sfat de bun simt pentru o alimentatie diversificata, nu neaparat un deziderat al unui barbos, sunt convins ca spovedania era o forma antica de consiliere psihologica, pentru persoanele care simt nevoia sa se descarce de anumite ganduri, impartasind cu altcineva decat propria persoana tot felul de chestii care le-au facut sau le-au gandit.

N-am avut pana acum nevoie de consiliere, nu cred ca o sa am vreodata, si oricum daca ar fi fost nevoie m-as fi dus la frate-miu, la un prieten, un psiholog, nu la un preot. Eu nu m-am mai spovedit din clasa a 3-a, ceea ce inseamna ca au trecut vreo 17 in care sufletul meu (in viziunea bisericii) s-a umplut de pacate. Din tot ce ma intreba preotul, am confirmat tot. Practic sunt foarte impacat cu mine si cu tot ce am facut la viata mea, pentru ca inclusiv la persoanele carora le-am dorit uneori chestii naspa, acum nu le mai doresc nimic, am ajuns la concluzia ca nu merita atentia mea, nici pozitiva nici negativa. Am invatat de unul singur sa ma impac cu greselilele mele si sa sa-mi urmez propriu cod de conduita morala care de-a lungul vietii, a facut o gramada de lume sa considere ca am prea mult bun simt. Sa nu ma intelegeti gresit, am si eu limitele mele si nu-mi place sa fiu pus in situatia in care sa le ating. Fac destul de urat. Nu ati vrea sa ma vedeti. Insa motivul sincer pentru ca ma feresc sa ajung acolo nu e pentru scaderea efectelor gazelor de sera, pacea mondiala sau descoperirea leacului pentru cancer. Ma feresc din egoism. Imi place cum ma simt cand zambesc. Imi place cand fac bine. Cand fac pe ceilalti fericiti.
Si tragand linie, adunand si bune si rele, consider ca sunt pe plus, eventualele greseli care le-am facut insemnand prea putin pentru modul in care am ajuns sa gandesc sau sa actionez. Inainte de a cauta iertarea in ceilalti eu o caut in mine, si daca o gasesc acolo, nici nu mai am nevoie de altceva. In Imperiul Ingerilor exista aliniatul urmator care insumeaza o parte din filosofia mea de viata:

Oamenii se tem foarte tare de libertate. Le e tare teama sa gandeasca ei insisi, le e frica foarte tare sa-si asume responsabilitati…
Vreau sa fiu un Autonom… Si apoi ceilali de A: Anarhist, Autodidact, Agnostic.