Zilele trecute m-am intalnit cu o domnisoara simpatica si printre discutiile care le-am purtat cu ea mi-am dat seama ca e impotriva armelor si violentei.
Pe de alta parte…
- daca intri la mine pe facebook, poti vedea doua albume mari si late cu mine la airsoft si cu diferitele transformari prin care a trecut ALICE, replica mea.
- daca intri in camera mea, cea mai inedita „piesa” de mobilier este binenteles replica de HK G36 (ALICE), pusa la loc de cinste, impreuna cu un HK USP Tactical.
- daca intri la mine la serviciu, desi nu cred ca se poate, o sa te opreasca niste colegi in uniforma si-o sa petreci ceva timp la racoare dand explicatii ce cautai intr-o unitate militara.
Ai putea presupune ca la cat de pasionat sunt eu de tot ceea ce inseamna arme, personale sau nu, neletale sau de distrugere in masa (dati-mi niste uraniu imbogatit si as putea sa va fac o bomba), as crede foarte mult in rezolvarea probelemelor prin forta bruta.
Nimic mai neadevarat! Nici nu mai tin minte cand m-am batut ultima data cu cineva, parca eram prin clasa a 7-a, si de atunci m-am ferit de fiecare data sa ma implic in scandaluri, batai si cafteli. Nu am nici o placere in a incasa si a imparti pumni si scanduri in cap si prefer sa plec sau sa rezolv conflictele prin discutii atunci cand se poate. Si pana acum s-a putut, nici n-a fost nevoie sa iau apararea cuiva mai neajutorat ca mine.
Si aici intervine un „dar”. Inteleg conceptul asta de pacifism, si mi-ar placea nespus sa traiesc intr-o societate in care violenta sa fie doar doar un cuvant fara insemnatate, doar un arhaism. Dar nu se poate. Asa cum exista persoane care n-ar rupe nici macar o floare sau omori o gaza, exista si reversul medaliei, oameni tristi, care cred ca pot rezolva orice cu o palma sau un pumn sau un glont. Oameni care nu au nici un respect pentru viata. Si uneori, acestia sunt atat de ingusti incat, pentru a-i opri, trebuie recurs, din pacate, la violenta.
Ideal ar fi daca cei mai pacifisti dintre noi, ca societate, ar fie singurii care ar avea acces la arme pentru ca asa ar disparea razboaiele. Dar pseudostiinta numita psihologie nu este inca in stare sa recunoasca din marea de indivizi pe cei care desi nu si-ar dori, totusi ar fi in stare sa foloseasca o arma, cu tristete,聽for the greater good.
Make Love not Warcraft? 馃檪 Sa vezi cum e sa faci love cu o jucatoare de Warcraft! 馃槢 馃榾
Locuiesc cu o jucatoare de Diablo 3 :))
Era si o vorba pe net: guns don’t kill people, people kill people.
Si eu sunt impotriva armelor, dar asta nu inseamna ca ii condamn pe cei care au o arma. Atata vreme cat nu se folosesc de arma in scopuri mai putin legale sau morale nu vad de ce sa fiu afectata de „dreptul de port arma”.
Si mai cred o chestie: cand lucrezi in armata inveti sa fii un pic mai disciplinat, mai calm si sa nu te afecteze orice remarca a vreunui tamp.
Zic si eu nu stiu 馃榾
Exact, people kill people.
Si e adevarat, pentru mine armata asta a insemnat. Disciplina mentala (desi traiesc intr-o semidezordine foarte bine organizata) si obisnuinta de a trece cu nepasare peste anumite chestiuni care in mod normal m-ar fi scos starea mea de zen.
Adica imi apar drepturile si condamn prostia, dar o fac elegant, dupa lege, cu formule de adresare specifice mediului militar si pe un ton normal. Inca lucrez la privire si expresia fetei, dar eu sunt destul de expresiv si nici nu incerc sa fiu pokerface. :p
:)))) nu stiu daca exista vreo persoana care sa isi stapaneasca reactiile fetei cand aude cate o tampenie spusa de cineva care se crede inteligent.
Al meu daddy imi spunea ca am uneori o privire de tai cheful omului de viata, de il fac sa isi doreasca sa fie calcat de tren. Ata ete! Nu ma pot abtine cand aud aberatii spuse de specimene care se cred mari intelectuali