Anul acesta a fost un fel de boicot impotriva precomenzilor la jocurile video, de fiecare data cand aparea un trailer sau un gameplay pe retelele de socializare, multe comentarii fiind „Remember, no pre-orders!”, acest indemn facand referire la numele unei misiuni memorabile din Call of Duty – Modern Warfare 2 (Remember, no russian), in opinia multora, acesta fiind ultimul joc din seria Call of Duty care a avut o campanie faina si a fost per total un joc misto facut. Eu m-as intinde chiar si spre Call of Duty – Modern Warfare 3 , care desi nu a venit cu cine stie ce imbunatatiri, ba chiar a cam stricat gameplay-ul pe partea de multiplayer, a incercat sa puna un final trilogiei.
Am sa incep prin a spune ca nu m-am aventurat in multiplayer, modul ala cu zombies sau CoD 4 – Remasterd, ci doar in campania multiplayer. Am inceptut jocul pe nivelul de dificultate regular, desi sunt un jucator experimentat si-am incercat absolut toate titlurile din aceasta serie plus o gramada de alte zeci sau sute de alte shootere. Atentie, urmeaza spoilere!
Povestea incepe cu un fel de 4th of july, cu parade militare si focuri de artificii in frumosul oras Geneva, unde are loc un atentat terorist si unul din imensele tunuri pentru protectia planetara o ia razna si incepe sa distruga flota pamantesca. Caracterul principal, un fel de ofiteras de marina militara spatiala, pilot de avion, impreuna cu o gagica pe care o ignora in majoritatea timpului desi e clar ca e in limba dupa el, plus amiralul – comandant al intregii flote si cel mai charismatic personaj din joc, un robot pe nume Ethan, toti patru incep un atac la sol asupra tunului planetar.
Intre timp afla ca John Snow e un amiral radicalist martian cu accent rusesc care pe langa independenta care deja o au fata de Pamant, mai vor sa-i distruga si flota pentru ca Mars Aeternus. Urmeaza o o serie de misiuni obligatorii in care pierzi tot felul de caractere principale care se sacrifica pentru ca personajul principal sa se poate sacrifica si el intr-un final care te poarta pe suprafata a diferite corpuri celeste, cu scopul de a salva oameni, bunuri sau de a distruge aceleasi lucruri ori prin mecanica simpla de fps – ori printr-un pilotaj semi-automatic foarte enervant. Toata tema jocului e bazata pe balanta dintre indeplinirea misiunii si siguranta oamenilor din subordine si este compusa din 7 misiuni principale care duc la final in mai putin de 4 ore si inca 8 misuni de tip side-quest care probabil mai adauga inca 3-4 ore la campania si asa foarte scurta.
Grafica e destul de ok, insa nu se ridica la nivelul motorului grafic Frostbite folosit de EA in mai multe jocuri. Povestea e mediocra, faptul ca nu e liniara si poti sa le alegi sa le faci sau nu taie din dramatism, personajele sunt lipsite de charisma, singura exceptie facand-o robotul Ethan. Rejucabilitatea (sper ca nu am inventat eu cuvantul asta) este apropiata de zero. Singurul motiv pentru care as fi dat bani pe acest joc ar fi fost CoD4: MW Remasterd.
Daca aveti ceva de adaugat, va invit sa o faceti in comentarii.
