Sa zicem ca nu-i zapada…

Cer murdar. Pamant murdar. Orizontul e atat de subtire incat pare ca nu-i. E doar in mintea mea. Degeaba pare curat daca fuge de ochii mei cand vreau sa-l ating. Deasupra lui, plutesc nori murdari printre care zboara pasari negre. Dedesubt, pamant, iarba, copaci, noroi. Pamant negru. Copaci cenusii si golasi. Iarba moarta. Si noroi rece. E un peisaj biblic, fara nici o legatura cu zeii. Precum in cer, asa si pe pamant. In loc de zapada – noroi.

Asta se numeste tradare.

Anul asta nimic nu-i alb. Poate ai putut fi TU, insa nici tu nu esti. Esti la fel de departe ca zapada. E o mare de noroi intre noi doi. Si frunze moarte de un rosu murdar. De un portocaliu murdar. De un galben murdar. Si am nevoie de zapada alba si pufoasa, de un cer albastru si stralucitor ca de aer…ca de tine. Iarna asta e ca o tragedie a filmului mut, fara culori, doar cu alb si negru. Din cand in cand tonuri de gri iar in loc de coloana sonora cantata de un mustacios caraghios la un pian obtuz se aude un suierat sinistru.
Vantul taios se strecoara pe sub aripile pasarilor negre, pe langa degetele vinetii, printre cadavrele copacilor care si-au abandonat frunzele si aduce cu el raceala tinuturilor vesnic inghetate, o moarte temporara lipsita si de stralucirea magica a stelelor reflectate in omat si de lumina orbitoare a unui soare decembrist.

Nu ma intreba ce am, as minti cu nerusinare. E doar o stare. 😉